Stii ca e groasa atunci cand nici calatoria nu-ti mai aduce satisfactie. Stand intre patru pereti sau intre alti trei pereti, avand sau nu o telecomanda in mana, cu stomacul urland de foame sau poate ghiftuit, cu un animal in curte sau chiar cu cinci lighioane, toate frumoase, stand pe internet, nici macar asta nu-ti mai indulceste drumul. Studiile intensive asupra calatoriei in timp au avut parte de o lovitura odata cu schimbarea guvernului, nu mai au parte de finantarea necesara, deci a cazut si varianta asta - apropo, ce idee tampita este masina timpului, acum mi-a picat fisa, daca viata ne este determinata de alegerile pe care le facem, cum ar putea exista o singura dimensiune a viitorului in care sa ajungi printr-o simpla tragere de maneta? Intre 29 decembrie 2008 si 15 iulie 2009, ce se intampla cu liberul arbitru? E clar ca HG Wells era religios pana in maduva spinarii, avea impresia ca destinul ne este scris dinainte. Mereu alegerea cea mai grea e cea pe care n-ai facut-o inca si sa fiu al naibii daca nu ma simt ca un ratat inainte sa fi facut alegerea! ... sau alegerile.

Dar sentimentul de neimplinire otherwise known as 'sunt un ratat' nu vine de la alegeri. Intr-un fel ciudat si intortocheat, presimt ca o sa o iau mereu la stanga, presupunand ca furculita in drum are numai doi dinti. Sentimentul (=reactie chimica in corp) vine de la starea de fapt curenta si prezenta. Sunt cu mult mai norocos decat atat de multi pe lumea asta, totusi sunt complet pe langa. Oare un cub se simte neimplinit fara un polizor care sa-i ofere lumea intreaga, transformandu-l in sfera? Oare Mihai (care s-a mai implinit in ultimele luni, dar asta e o alta discutie) de ce are mereu nevoie de ce nu are? De ce isi doreste mereu schimbare? Pentru ca starea de fapt nu e satisfacatoare. De ce nu e satisfacatoare? Pentru ca nu are ce vrea. De ce nu are ce vrea? Datorita starii de fapt, cauzata de lipsa a ceea ce isi doreste. Hmm, asta e ca problema din gimnaziu unde 2+2=5 si trebuia sa ne dam seama unde am gresit, dar sa fiu al naibii daca tin minte. Atunci nici eu, probabil cel mai ganditor din clasa, nu am stiut raspunsul, dar adevaratul esec e ca nu am tinut minte.

Fiti atenti aici: daca va intreaba cineva, Kings of Leon sunt trei frati si un var; ei au calatorit toata copilaria lor cu parintii, tatal fiind predicator; nu au avut parte de multa muzica in copilarie, alta decat, sa zicem, muzica religioasa, poate gospel. Deci se poate spune ca nu au avut parte de influente muzicale notabile la inceput, in afara de stilul sudist si, desigur, influenta lui Angelo Petraglia, primul producator (?) si textier. Primul album a fost incadrat ca southern garage-rock, insa in pregatirea lui fratii au avut parte de influente, pe langa cele 'clasice' cum sunt Rolling Stones sau Cash, si de Pixies sau Velvet Undeground. Dupa dobandirea faimei in UK (in State nu au fost asa norocosi din prima) au deschis concerte pentru U2, Pearl Jam sau Bob Dylan, care si-au pus si ei amprenta asupra stilului lor. De altfel, intr-un interviu, Caleb Followill a numit pe Bob Dylan si Neil Young printre influentele timpurii in muzica formatiei, ca de altfel si Joy Division, The Cure, Radiohead (astea trei in alte interviuri).

-Trebuie sa incepem cu small talk, nu?

-Sigur, tu prima.

-Ai frati sau surori?

-Da... am. Un frate care are... (ma schimonosesc intr-un mod interesant, prefacandu-ma ca fac calcule) 21 de ani.

-Ai facut acum calcul? Nu stii pe dinafara?

-Nu, de ce as sti pe dinafara? La fel si cu parintii. Imi place sa calculez, mai ales daca o fac repede. Opt minus unu, 7, deci 47, opt minus sase, 3, deci 43. Simplu. Nu tin minte nimic decat daca vreau sau ... decat daca vreau, atat. Cand eram mic absorbeam tot. Informatiile ma bombardau si eu eram un burete, asimilam tot.

-Am depasit oleaca nivelul de small talk, de altfel...

-Ok, revenim la conversatia de salon. Chiar daca suntem intr-un pub. Ce zodie ziceai ca esti? De fapt, nu conteaza, nu prea cred in zodii. Cred doar in zodia mea si in cei care o poarta. Ah, de fapt, taurii sunt destul de e.. (prelungesc cuvantul in mod caraghios) lllllocventi in comportament - scuze, nu stiu de ce, uneori zabovesc asupra cuvintelor de parca inca sunt in procesul de invatare al limbii. Mi se intampla din ce in ce mai des, din pacate - bine, nu destul de des incat sa ma ingrijorez - dar ma trezesc lungind ca prostul cuvintele, pentru ca partea din creier care ar trebui sa le proceseze intelesul se blocheaza, parca e acoperita cu o ... folie izolatoare fonic, eu strig la el si el nimic, ma lasa cu o singura litera. Dar nu-mi fac prea multe griji, in clasa a 11-a profa de romana, Laila Chitic (cred ca era cu i, nu y, altfel ar fi fost copil din flori, si nu parea prea hippie de felul ei), ei, profa asta ne-a zis la un moment dat in ora ca i se pare uneori ca intelesurile eludeaza cuvintele, ca se trezeste uneori rostind cuvinte care nu au intelesuri pe moment. Si era o profa destul de tare, deci daca i se intampla ei eu nu-mi fac griji.

-Da, dar (chicoteste amuzata, pe jumatate ironica, o suvita rosie ii acopera un ochi, arunc o privire fugara la buzele ei care ma innebuneau chiar si din poze si mi le musc scurt pe ale mele) ... stii... discutia aia marunta! Esti un pic ciudatel, dar nu-i nicaieri ca acasa, daca nici la noi Moldova nu-i nebuna, atunci n-am cu ce ma lauda!

-Hmm :) (pauza de zece secunde, zambim amandoi). Tie ce-ti place?

-Ce-mi place ce? In ce domeniu?

-Pai.. si asta e un test, nu? Depinde cum raspunzi, daca dai un raspuns instinctual stiu ce-ti place mai mult si mai mult, e ceea ce iti vine mai intai in minte. De exemplu, mie imi place sa stau. Imi place sa stau si sa ma gandesc. Imi plac discutiile unu la unu, intr-un bar, pub, etc. Imi plac filmele si muzica - asta ca sa le bifez de pe lista. Imi place sa fiu echilibrat si sa am scopuri. Imi place sa am ce nu am, dar aici e un cerc vicios, mereu vreau ce nu am si ce vreau cu siguranta nu am, dar cautarea lor e placuta. Are sens ce zic?

-Pf :) gandesti prea mult!

-Mda, stiu.

Sa zicem ca o sa devin putred de bogat si ca imi voi permite tot ce se poate cumpara cu bani, intocmai ca Gigi Becali (in tonul discutiei de alaltaieri despre influenta nefasta a primului oier al tarii in randul tinerei generatii cu educatie putina sau deloc). Sa fim seriosi, nu sunt decat un lenes care se zbate in zadar sa-si depaseasca conditia. In concluzie, as angaja oameni sa faca diverse treburi pentru mine. Dar de care?

Asistent personal. Ei bine, eu sunt un om mai milos din fire. Deplang indelung soarta celor care au de suferit in urma interactiunilor cataclismice cu universul interior care este eu. Pe scurt, dau batai de cap. Cu siguranta as incerca sa imi iau un astfel de masochist in subordine, avertizandu-l in prealabil asupra tuturor pericolelor de la locul de munca, de altfel acestea ar fi incluse si in potentialul contract, unde va fi specificat "pot include, dar nu se rezuma la", dupa care voi adauga apoteotic dar verbal: se poate manifesta si sub forma de 'sindromul Naomi Campbell'. Think it through. Dar gasirea unui om care ma poate face sa fiu mai eficient, mai punctual, mai mai si mai mai ar fi cu siguranta un succes in cartea vietii (ciorna).

As cauta mult si bine un medic. Unul destul de generalist incat sa ma trateze si pentru mancarimi acolo jos, si pentru indigestii sau pneumonie, dar nu atat de generalist incat sa poata diagnostica doar raceala. Unu care sa fie exceptional de bun si pe care sa nu-l intereseze politica. Si o asistenta pe masura, una de-aia (4:20).

Un sofer e musai. Atat cat urasc eu masinile si soferii la modul general, mi-as lua un om care stie ce face care sa-mi conduca masina(ile?) in za weekends, pentru ca in timpul saptamanii as merge cu elicopterul.

Za butler. Baiatul asta e cam destul de clar nefolositor, deci probabil ca l-as lua doar daca ar fi tanar, femeie, sani naturali si destul de mari sau macar fund apetisant. Si m-as abtine.

O camerista e musai. Asta trebuie sa faca luna in casa, sa-mi faca paturile, sa nu comenteze la articole de vestimentatie intima aruncate pe ici pe colo si sa stie ca strap-on-urile nu se pun in acelasi sertar cu lubrifiantii (what?).

Febletea mea ar fi un bucatar. E chiar pacat ca barbatii stiu sa gateasca mai bine decat femeile, intr-un fel o bucatareasa sefa ar fi ideala, dar nu pot avea deplina incredere in indemanarea culinara a unei femei comparativ cu un barbat. Eh, si l-as pune eu pe omu asta sa ma invete. In continuare el ar gati la festinuri, mese principale, nunti, parastasu', orgii si divorturi. Dar micul dejun, prajiturile si salatele de fructe le-as face eu, sub supervizarea lui.

Stilist. Atat.

Aho, aho, prieten bun… Care stai pe mess acum… I-a opreste-te din scris… Si-asculta ce-am de zis… Chiar de esti cu DND… BE RIGHT BACK sau BRB… Sper sa nu imi dai ignore… Ca iti spun un plugusor… N-am intrat sa te stresez… Am intrat sa iti urez… La Multi Ani si fericire… Liste de id-uri pline!…… SARBATORI FERICITE!!

Ce-i drept, am cunoscut niste oameni interesanti. Am facut cate ceva, o noapte memorabila la mare, o noapte memorabila in oras, cateva momente placute, culmea, la tigara, niste zburat cu avionul si, singura realizare, am dat un examen de certificare si l-am luat. Romaneste.
In rest, nu am realizat absolut nimic. Ni-mic. Tot ce am urmarit sa ajung nu am ajuns, tot ce mi-am dorit sa am a ramas departe, persoana iubita este la ani lumina departare, in alta galaxie, sau poate ca m-am departat eu asa mult ca nu mai vad bine. Sunt un mare ratat, am zero idealuri atinse, la care se adauga un numar mare cu minus in fata la rubrica "Da-o-n bara pan-la vara" si iese ceva absurd, pe scara multimii Z. Toate chestiile alea care stau scrise frumos pe hartie s-au inmultit, asa e cand idealurile stau mult timp impreuna in aceeasi oala, se fut si fac copii. Am adaugat atatea lucruri pe lista de "to do" incat ma simt sufocat, dar mai mult decat asta imi ramane in gat nodul amar al neimplinirii.
Nimic.

Niciodata nu m-am putut pune impotriva curentului. Mereu starea de spirit mi-a dictat actiunile, gandurile, vorbele si cuvintele scrise. Momentul de fata reprezinta o fidela reprezentare a starii de fapt de mai sus.
Eu traiesc pentru doua chestii. Iubirea, a carei nevoie este genetic implantata in fiecare, si prietenii. Sunt convins ca nu sunt cel mai bun prieten dupa multe standarde, tocmai pentru ca sunt impotriva standardelor de orice fel. Ah ba nu, sunt salbatic. Dar nu exista situatie in care m-as alege pe mine in detrimentul prietenului meu, cel pentru care m-as arunca in Moskva (sau in cazul nostru, Dambovita cea de toate zilele) de numai mi s-ar cere. Nu am instincte materne, dar imi inchipui ca nu pot fi cu mult diferite fata de ce simt eu fiind legat de maini si de picioare neputand sa ajut pe omul drag mie. Nirvana nu poate fi atinsa decat prin atingerea celor doua idealuri, insa intr-o viata de om m-as putea multumi si cu fericirea celorlalti, atata timp cat am contribuit si eu cu macar cateva secunde la ea.
Exista regrete. Daca as putea sa o traiesc din nou, as face-o altfel. Daca as mai putea da o data sfatul ala, l-as da pe cel bun. Daca as fi in stare, m-as pozitiona strategic la 3 grade longitudine mai in fund de centrala de la Cernobîl, as manca icre de capra timp de o luna si as face surfing subacvatic, astfel incat sa devin super-erou cu jumatate de norma. Voi avea si costum, dar va fi facut de Threadless si nu voi avea chiloti pe deasupra (poate un sutien pe cap, dar suntem inca in negocieri). Nu-mi trebuie decat o putere, oricat de mica, oricat de ciudata, pentru ca mi-ar fi destul sa imi iau prietenii si sa ii duc in Tahiti, sa ii asez pe sezlonguri la marginea marii, sa le ofer un Daquiri, un aparat foto, o carte buna si soare. Seara, in jurul focului, ne-am uita la cateva gagici locale dansand tōʻere, in care ne-am arunca si noi si am rade in miros de fructe marine. Rasaritul n-ar putea fi capturat nici in cuvinte, nici in poze, nimic nu ar putea reda frumusetea care ne-ar urmari pentru tot restul vietii, fiind ca o bomboana pe care o tii sub limba si o sugi din cand in cand sa-ti indulcesti clipa.
Oricum, ar fi bine.
Sau sa ma piste un paianjen, ceva... eu astept.

Si totusi, cine are nevoie de cadouri, brazi, colinde, cozonaci si familie, masa imbelsugata, provizii? Cui ii place sa auda colinde? Pe de alta parte, cui ii place un om care declara sus si tare ca uraste sarbatorile? Mai ales cand simte nevoia sa mentioneze "a, da, stiu ca acum se zice asa ca e la moda, dar eu chiar urasc craciunul". Si totusi asa ai fost crescut, in spirit crestin, ai primit cadouri numai portocale si ciocolata si ai fost infinit mai fericit ca acum. Trebuia sa ai neaparat brad, orice ar fi, a fost tragedie in anul ala in care nu a fost brad in casa, ai vrut sa iei brad din banii tai dar n-ai avut destula tragere de inima. Niciodata nu ai pus la indoiala judecata parinteasca in privinta mancarii de craciun cand erai mic, mereu era un festin gargantuan (?) si se si suparau cand nu mancai tot si de toate. Cand eram mici, toate chestiile astea erau simple.
Apoi a venit varsta adolescentei. La varsta asta cam stiai ca nu exista Mos Craciun, asta a fost o simpla formalitate de indeplinit. N-a fost o tragedie. Inca nu ai inceput sa cumperi tu cadouri pentru altii, in continuare te multumesti sa primesti biscuiti si ciocolata. Nu mai stai acasa de sarbatori, incepi sa colinzi si de la an la an privesti din ce in ce mai mult chestia asta ca pe o afacere si ii storci pe fraieri cat sa-ti ajunga de o sticla de sampanie in noaptea de revelion si maruntis pentru zilele de dupa. Totul a culminat cu anu' ala in care v-ati machiat pe fatza si ati mers prin cartier pictati, au iesit si cateva poze cu dragul de film Kodak, 36 pozitii (regizor eu). In continuare parintii faceau tone de mancare pe care tu nu prea voiai sa le mai mananci, ca ei plecau de acasa si iti ziceau sa mananci din friptura aia, din salata aia, din cacatu ala, din celalalt. Ramanea si s-ar fi si stricat, daca nu ar manca tac'tu de toate.
Ma, si acum esti adult. Esti oficial parte din lantul trofic, esti veriga in circuitul cadourilor in natura (see what i did there?). Si incepi sa umfli pib-ul romaniei, iti faci o lista cu persoanele caruia trebuie sa le cumperi cadouri si te doare sufletul pentru cei care n-au intrat pe lista, si totusi nu prea. In primul an de bani, nici nu stii de unde sa incepi, las ca vine banul, cumpar pentru toti, mama, tata, frate, var, matusa, unchi, bunica, purcel, catel. Ok, purcel n-am avut. Si te iei dupa Silviu care-ti zice ca anu anterior se dadusera prime si iti faci planuri cu o prima fictiva de jumate din salariu. In ziua banetului, observi ca au pus stavilare in calea fluviului micsorandu-i astfel debitul, asa ca tu de fapt iti musti buza, pui un post enervat cu o comparatie nesimtita intre ce laude ai primit de la sefi si un extras de cont in care iti arata fantoma primei (ei, nu chiar) si treci mai departe, iti bagi picioarele in tot si le zici ca n-au fost bani anul asta, dar oricum de 20 de ani familia ta este saraca si nu isi dau cadouri. Ah ba va rog sa ma scuzati, portocale si ciocolata. Si variatiuni.
Urmeaza o parte buna sau o parte rea, depinde care interpreteaza, Mihai sau Octavian. Pentru ca inveti repede din greseli (haha, zice cineva din public) al doilea an deja nu te mai bazezi pe prima, ci pe banii care oricum iti vin, chiar daca nu prea ai muncit tu. Te orientezi mai din timp, iti faci o lista mentala de data asta, ii si intrebi cam ce vor (subtilitatea n-a fost niciodata punctul tau forte). Targuri de cadouri, magazine de electronice, suveniruri, hai sa iau si pentru, hai sa iau si pentru, din pacate sau din feicire (iar) nu sunt eliminati oameni de pe lista din cauza lipsei de fonduri, ci din cauza lipsei de idei. Exact, preferi sa nu le cumperi cadou decat sa le cumperi ceva generic care sa nu insemne nimic si sa nu ii miste macar o molecula afectiva in corp recipientului. Insa unii oameni sunt prea importanti, pur si simplu.
Toata povestea asta avea si un scop. Nu-i asa ca ar fi superb sa lasam totul naibii, sa mergem sa stam la o masa de lemn la marginea nisipului undeva la Marea Neagra, sau pe un ponton la marginea unui lac din Lugano, undeva in Maramures unde nu sunt partii de ski, unde sa stai intr-o casa simpla dar calduroasa, unde sa ne tinem de mana, sa ne uitam cate o ora pe geam la peisaj fara nevoie de cuvinte, undeva sa nu se auda "ce facem de revelion, mergem in club sau facem la cineva acasa", unde sa nu existe notiunea de "trebuie sa fac cadouri" ci mai degraba de "o sa ii ofer un rasarit de soare".
?

Săgetător
Daca pana acum ti-ai facut de cap la job, a venit momentul sa te potolesti pentru ca esti luat in vizor. Ai mare grija astazi la tonul si reactiile tale pentru ca te pot baga in mari necazuri cu sefii.

Nu am putut sa nu observ splendida previziune care ma paste. Se aude acolo sus? :D

"Grow a large beard", I said. And she cheered, not surprisingly.

Prima data a fost tipic adolescentin. Aparatul de ras mi-a fost facut cadou de parinti. Tata chiar s-a oferit sa ma ajute, insa l-am multumit cerandu-i niste indicatii si atat. Poate s-a intamplat prea devreme, aveam 15-16 ani. Nu era barba si mustata in adevaratul sens al cuvantului, dar fiind brunet nu mai puteam rezista, voiam sa vad cum e sa ma luminez la faţă (la propriu). Oricum, a doua zi Sorin nici n-a observat (colegul de banca).
Si am inceput sa ma barbieresc. La inceput era un joc de om matur al unui copil. Acum ca nu mai sunt copil (ca varsta, vreau sa zic) a devenit un calvar. Ciclul dureaza in jur de 5-6 zile si sfarsitul lui necesita mereu pregatire spirituala.
Am incercat Gillette Mach 3, a fost ok, barbieritul propriu-zis nu era cine stie ce. Apoi s-a complicat treaba, pe masura ce inaintam in varsta barba crestea din ce in ce mai repede si mai aspra. Anumite persoane pot depune marturie legata de asprimea obrazului meu. A intervenit si after shave-ul, de vreme ce secolul 21 dicteaza nevoia de barbati sofisticati, bine ingrijiti si in alelasi timp macho. Si totusi, orice as folosi, alcool, balsam, dupa-ras-ul nu functioneaza si basta. Am parte de suferinte saptamanale, timp de o zi. Adunate, ai putea spune ca e un fel de echivalent al menstruatiei, de vreme ce sunt si mai morocanos si nici nu suport sa fiu atins (cel putin nu pe fatza :D).
Odinioara, cand eram mic si citeam diverse reviste Bravo Playboy care intre timp s-au prostit, ma uitam amuzat la diversele pseudonime evident disperate care voiau sa stie ba una, ba alta, intrecandu-se in naivitati (in mare sexuale, dar cine sunt eu sa judec, si eu caut pe net) la rubrica de raspunsuri la intrebari. Lucrurile s-au mai schimbat si daca nu reusesc sa scap de problema curenta si nici un dermatolog nu m-ar putea ajuta (daca apuc sa ajung la medic) probabil voi scrie o scrisoare falsa, foarte dezinteresata, foarte wanna-seem-cool, de vreme ce totul pare de bun simţ, elevat, sofisticat, pana si intrebarile din rubrica "Stiinta de a fi barbat" (sau "Afla-tot", nu mi-am dat seama inca), ei bine o scrisoare legata de problema mea catre Esquire!
Refuz sa cred ca nu poate fi rezolvata. Stiu ca nu are rost sa intreb cititorii, oricum publicul e in majoritate feminin (nu prin alegere, ci hazardos [?]).

Este binecunoscut faptul ca barbatii devin "bine" odata cu inaintarea in varsta. Unul din exemple este George Clooney, preferatul meu (masculin, nu actoricesc). Corpul de invidiat, experienta si cunostintele capatate ma vor recomanda ca pe o partida buna, asta ca sa nu mai vorbim de succes si partea financiara. Problema e ca acum sunt mai predispus unor relatii serioase decat la varsta de 35-45 de ani, luand in considerare ca mariajul nu e o optiune pentru mine.
La toate aceste argumente se adauga cel suprem, ilustrat cel mai bine aici.


Rationamentul este simplu. Tu, femeia, la varsta aceea, vei avea sâni fleoşcăiţi, solduri largite, copii si un caiet impresionant de retete de bucate transcrise in vremurile timpurii ale casniciei in care te-ai afundat nestiind ca vei deveni din ce in ce mai nefe(ricita). In situatia respectiva tu, odinioara fata superba si cu priza la public, nu vei mai avea cautare nici la barbatul slinos care sta pe canapea cu Bucegi la PET in stanga sau, daca ai noroc, whiskey. De ce? Din motivele sus numite, plus faptul ca acest barbat, a carui amintire de cand era tanar si viguros o iubesti, ei bine acest barbat cunoaste totul legat de corpul tau si este plictisit de moarte. Casnicia e moartea libidoului.
Pe de alta parte, Eu voi fi aratos (tocmai pentru ca nu sunt casatorit), relativ bogat, voi calatori si cu siguranta voi avea siguranta de sine si linistea sufleteasca necesara care imi lipsesc partial acum. Eu voi agata fete cu jumatate din varsta mea si voi avea partide de sex nebun cu cate doua pustoaice care vor iesi, ce-i drept, foarte sifonate dupa episodul "the man of their lives" deoarece toata lumea le va eticheta ca fiind curve. Un barbat in varsta nu prezinta neincredere prin asocierea cu fete mult mai tinere, dimpotriva, toti il vor admira (mai putin femeile sus-mentionate, ajunse aproape de menopauza si amarui).
In concluzie, la superba varsta de care va bucurati ar trebui sa petreceti jumatate din timp intre cearsafuri, cu mine. Nu se merita sa alergati dupa barbati in varsta, va vor va trata ca pe copii si veti fi "thrashy". Nu are sens nici sa asteptati pana cand, asemenea vinurilor de Bordeaux, voi deveni o licoare pretioasa de savurat in momentele intime. Acum e momentul.

De cateva zile ma urmareste o muzica ciudata. Din cand in cand mi se pare ca se aude, abia perceptibil, un ritm in surdina. Il aud pentru cateva secunde si e asa inceata incat nu sunt sigur de gen, dar as paria pe latino si lounge daca ar fi ultima mana de joc.

Azi (n.b. ieri) a fost inlocuita cu o durere surda in moalele capului, acompaniata instrumental de toate gandurile negre din ziua de ajun. Sau poate ca a renuntat la cariera solo si si-a facut formatie.

Sunt curios ce-o sa dea maine peste mine. mereu se intampla ceva deosebit maine, de ziua lui Spiridon.

Un foc de paie e acela care cand te simti bine realizezi ca nu e pentru mult timp. Luand in considerare factorii sociologici si sociopatici, lucruri spuse si zise, chiar si unora dintre cei mai buni prieteni, perspectiva aparitiei de fum parea cel putin improbabila. Acum voi faceti legatura in capul vostru ca uite, Mihai a zis de fum, dar am invatat cand eram mici ca nu iese fum fara foc, deci foc, deci da.
Reluand ideea, nu stiu cum s-a intamplat. Practic nimic nu s-a schimbat, sunt adanc in c***t, in continuare mi-e scarba de profesori si de unul in special (nu dau nume, ca poate sufera de varii sindroame si se cauta singur pe net), umblu in picioarele goale pe balustrada, corpul fiindu-mi sanatatea (o figura de stil mult prea puternica pentru dumneavoastra) , in continuare sunt in urma cu proiectele, imi las barba sa creasca pana la refuz, beau 3 litri de x pe zi, nu am rabdare sa citesc articolele din Google Reader (cu exceptii), in continuare nu pot sa elaborez un text simpluţ pe blog fara sa deschid obsesiv paranteze. In continuare am bani si nu am ce face cu ei.
Azi am avut o sedinta de doua ore jumatate in timpul careia chiar mi-am amintit de ce imi place sa programez. Mi-am ocupat timpul cu chestii utile cum sunt cititul de bloguri si redactarea de teme pentru scoala. Am folosit pana si telefonul si am descoperit cu entuziasm ca urmeaza Festivalul de Film Francez. Azi s-a ridicat ceaţa (apoteotic, stiu) si punctul culminant a fost inca de dimineata, cand am reusit sa ma scol!
Mai am de rezolvat maruntisuri: cum sa salvez chestiile extraordinar de misto care imi inunda capul numai cand il am pe perna, cum sa ma las de X, cum sa cumpar cadouri renuntand la partea de planificare, cum sa sarut fete/fata, sa citesc toate revistele care se cam aduna si protesteaza ca de ce nu le lecturez odata (Esq+MH+Republik) ca sa nu mai spun de Magicianul (e mare, frate, ce sa-i fac?).
Imi urez succes. Bine ai revenit.

-să nu intre în Parlament Vadim, Năstase, Voiculescu, PSD, în general za bad guys - nu că ar fi alţii za good guys, dar pe aceste ilustre sugative nu vreau să le mai văd vreodată decât încercând să desfunde veceul celulei în timp ce aniversează un an de căsnicie cu soţul si partenerul de celulă viaţă, Fane Babanu.

-să primesc un singur cadou de ziua mea, poate chiar nici ăla, pentru că nu contează.

-să am flash-forward-uri. Să mă văd pentru o secundă la sfârşitul lui decembrie 2008 şi să zâmbesc. Să mă ştiu terminând facultatea şi bucurându-mă pentru asta, pentru că mi-a ieşit bine. Vreau să mă surprind mâncând o prăjitură în Vondelpark în octombrie anul viitor şi gândindu-mă că în tot acest răstimp nu am crezut cu adevărat ca pot reuşi, totuşi iată-mă.

-să nu mai fiu cuprins din ce în ce mai des de panică surdă, claustrofobie, neputinţă şi amânare.

-să învăţ să îmi dozez timpul.

-linişte.

-o petrecere monstru la care să nu mă gândesc la nimic din ce mă macină.

-s-o văd pe Alexandra cât mai repede.

-să găsesc fular şi manuşi mişto.

Fie-ti mila, ma caiesc. Recunosc ca am gresit luand-o pe drumul mai usor. Am ignorat cu buna stiinta semnele si sfaturile. Nu i-am luat in serios pe Tudor, pe Cretz, alti oameni care stiu despre ce vorbesc si am ales filme de Movieplex.
La cinematografele romanesti de mall ajung in proportie de 90% cele mai proaste filme americane, pline de stereotipuri, ţâţe si cur, ieftin si rasuflat. Insa rar, once in a very special while, ajung chiar si la cinematografele mari filme bune, cum este Nunta muta.
Nu mi-au placut filmele romanesti niciodata - ce-i drept, nu am vazut cele mai mari realizari ale autohtonilor, tocmai pentru ca niciodata n-am avut o dorinta destul de puternica de a viziona benevol nici macar un Filantropica sau un 321432. Ce n-a reusit nici un film, nici o promovare sau sfat prietenesc pana acum, a izbutit Nunta muta, care m-a facut nebun dupa film, film romanesc. Si culmea, mi-a readus pe buze zambetul care-mi lipsea, mi-a deschis ochii, bratele, porii, m-a deschis definitiv si mi-a reaprins iubirea pentru cinematografie.

-Revista FHM a oferit cititorilor sai ca si cadou in luna septembrie o bucata de carton cu trei gauri de diametre diferite pentru masurarea circumferintei penisului. Ca bonus, o sapca. Redactorul-sef de la "FHM", Eduard Tone, nu crede atit in puterea vedetei de pe coperta, cit in puterea cadourilor date impreuna cu revista: "Publicul de la noi nu e atit de sensibil la personajul de pe coperta, cit la ideea de a primi ceva, un cadouas". Redactorul-sef de la "Maxim" merge mai departe: "Daca dai un cadou in pretul revistei, e perfect. Tot ce e gratis se vinde. Daca as da cadou tampoane la revista de barbati, s-ar vinde".[1]
-Revista Esquire, pentru a face fata competitiei, a inceput sa ofere cate un film cadou incepand cu luna Octombrie, pana acum fiind Parfumul si Iluzionistul.

-ProCinema delecteaza telespectatorii cu cateva intrebari deosebite de cultura generala legate de actori, gen: Ce actrita a hotarat ca nu vrea un copil, ce actor si-a batut mama etc. Real classy stuff.
-Discovery ne intreaba chestii diverse de cultura generala nature-wise, de exemplu cat de mult se inalta cenusa de la eruptia unui vulcan (imi pare rau, alte exemple nu am momentan).

-PNL, PDL, PSD, PC, PNG, PRM. Partidele mari impart pungi cu cadouri pentru ca isi permit, PNG-ul nu o face pentru ca e de nisa si oricum ar da banii degeaba. PNL suna pe saraci promitandu-le bonuri de masa in schimbul voturilor, lui Voiculescu i se face reclama la Antena, el fiind patronul Antenelor (oh!), Geoana.. ei bine, el e Geoana, Vadim rade increzator, totul e un mare blat, totul e stabilit la mica intelegere, mai-marii partidelor candideaza la Cucuietii din Vale, restul il cunoasteti.
-Barack Obama si-a atras simpatia actorilor, a tinerilor, a negrilor, a femeilor, a multora doar prin felul lui de a fi, politete, coolness, calm, inteligenta. John McCain s-a bazat pe experienta lui ca luptator in razboi si pe patriotism. Joe Biden este un expert in politica internationala si un politician abil. Sarah Palin reprezinta alegerea fireasca a americanului de rand, cu nivel de inteligenta sub medie, datorita valorilor americane pe care le sustine. Pe tot parcursul campaniei, cel putin la nivel inalt contracandidatii nu s-au atacat, nu au lovit sub centura, nu au folosit injurii si invinsii au stiut sa piarda onorabil.

-Gigi Becali: „Iubirea e o emoţie, care oamenii dacă au emoţii înseamnă că şi iubesc“. [2]
-Barack Obama: "f there is anyone out there who still doubts that America is a place where all things are possible, who still wonders if the dream of our founders is alive in our time, who still questions the power of our democracy, tonight is your answer." [3]

Oricine gusta chestia asta e automat un bun prieten al meu. Dubla negatie nu functioneaza.


30 minutes later:
This is both extremely sick and extremely wicked:

Sunt doua optiuni (reminiscente ale unui creier bicolor, sau mai bine zis binoncolor, in speta alb si negru). Pe de o parte, habar nu am ce inseamna maturizare/maturitate (procesul, drumul si scopul, destinatia). Fiind sub influenta conceptelor filosofice ale dublugânditului, pentru cine cunoaste, as zice ca ai ajuns la maturitate cand stii ce inseamna a fi matur, sau ce inseamna maturitate. Suna foarte simplu, in consecinta nu vei fi matur pana in momentul, bine fixat in timp, in care te vei opri 10 secunde si vei realiza "Sunt om mare si stiu si de ce".
O explicatie mult mai conventionala, ca tot ne plac regulile sociale, e ca maturizarea e procesul acumularii tuturor experientelor care "te fac barbat" - rog fetele sa ma scuze, de data asta e vorba de mine, sau de barbati in general. LA 22 de ani nu am pretentia nici macar sa le cunosc dupa nume, dar daca ar fi sa ghicesc as zice: primul barbierit, prima betie crunta, prima data cand faci sex, armata, odata ca niciodata, primul job, primii bani, prima bataie ... de-aici cam intru in ceatza, sper sa imi aduc aminte dimineata.
Nu imi mai vin in minte decat cateva chestii care, cred eu, m-ar fi maturizat mai repede, mergand pe varianta a doua: o familie cu stare materiala buna, mai mult de un frate, o sora, cu siguranta (de ce credeti ca vreau surioara?), in mod cert daca m-as fi nascut in alta tara. Un pic mai multa indrumare din partea parintilor catre un sport sau un joc mi-ar fi priit bine, iar.
Portia saptamanala de egocentrism.

Răcoarea îmi face bine. Mă coafează, cum s-ar zice. Îmi place de numa. Printre puţinele momente în care mă simt cu adevărat viu sunt cele în care temperatura mă forţează să fiu vioi; poate e neobişnuit, dar mintea îmi născoceşte sperante şi vise cu o usurinţă de invidiat. Planuri, gânduri, chef de tot si orice, aş pune ţara la cale în mers pe străzile Bucureştiului.
Deasupra stratului superficial de piele de găină, sub părul zburlit, între urechile fără simţire clocotesc, sângele se înghesuie prin vene şi un întreg univers se naşte.
Mai ţii minte faza cu taxiul? Eu am luat-o pe jos. Ah, ce m-ai enervat atunci! De ce trebuie să se uite lumea urât la mine când merg despuiat, când merg în tricou şi hanorac deasupra? Oricât le-aş explica, nu vor să înţeleagă.
Pentru început o ard în tricou. Am mers vreo două săptămâni aşa, după care m-am recunoscut înfrânt de convenţiile sociale şi m-am îmbrăcat - nu pentru că mi-ar fi fost frig, ci pentru că se uită lumea urât la mine. În hanorac o duc de atunci încontinuu. Am rezistat ce-am rezistat până am recunoscut că mi-e cam frig şi îmi degeră oasele. De o săptămână îmi caut geacă prin magazine fără succes, dar am înşelat frigul cu un alt rând de haine sub hanorac. Ingenios, aş putea spune. One way of sticking it to "the man".
Rămâne de văzut dacă va fi a treia iarnă în care nu deţin haină groasă sau voi ceda presiunii sumelor uriaşe de bani aruncate în direcţia mea şi îmi voi face un statut de om respectabil şi o garderobă pe măsură.

Pentru cine credea că închiriatul camerei pentru o oră pe zi e o glumă, ei bine, suck it! (deci it, nu...) Dacă mă enervaţi mult, jur că mă duc noaptea la 1 în poli şi dansez de nebun într-un colţ întunecat!

Inchiriez camera timp de o ora pe zi pentru exersat pasi de dans, rog vecini intelegatori si boxe plus toleranta la muzica tare.

Caut cobai cu laborator propriu pentru experimente cu masaj, preferabil corpul clientului cobaiului, dispus la uleiuri si creme dar si fara. Candidatul ideal: 18-28, sex feminin, inaltime minima 1.60, viata cotidiana plina de stres care asteapta sa fie eliberat. Obligatoriu rabdare si suc.

Inchiriez serviciile unei fashioniste/adviser vestimentar pentru 2-3 zile in vederea cutreierarii mallurilor si nu numai. Se cer nervi de otel, gura mare (la figurat), garderoba proprie neincapatoare si lipsita de inhibitii, pentru a le compensa pe ale mele. Orice sex, ambele constituie un plus.

Se cauta dama de companie (doar de companie) pentru mers in cluburi. Musai pitziponcesc de bun gust si aratat bine. Posed bani.

Angajez sora part-time. Oficial, legaturile incestuale nu sunt aprobate, dar in viata sa nu spui niciodata nu.

Traducator autorizat, termeni tehnici, 50-70 de pagini de tradus, urgent.

Asasin platit, ieftin, curat, discret, lucreaza si la domiciliul victimei.

Angajez full time bucatar!!!!!!!!!!!!!! care sa se priceapa.

Caut fata pentru inchiriat apartament doua camere aka locuit impreuna ca si colegi de apartament. Lipsita de prejudecati in sensul general al cuvantului. Sunt curat, discret, am casti la computer, imi plac animalele dar respect daca nu sunt acceptabile. Colegul ideal, 50 50 chiria.

Nimic nu este cunoscut, doar acceptat ca fiind adevărat în urma repetatelor experienţe. Se neglijează eroarea până la întreg, pentru că ne plac numere rotunde.

Dacă nu ai idealuri, se cheamă că nu trăieşti? Şi dacă eşti într-o pădure nesfârşită, din care nu poţi ieşi, în care eşti complet singur şi nu ai nimic de făcut, faptul că te urci din când în când într-un copac reprezintă totuşi atingerea unor idealuri?

De ce toată lumea este dezinteresată şi nu are timp, totuşi mereu sunt dispuşi să vorbească despre ei şi problemele lor?

O parere proastă nu se poate schimba. O scârbă puternică nu poate fi decat amorţită temporar şi asta doar fizic, niciodată mental. Dacă faci un lucru bun, se ia ca atare. Daca faci o mie de lucruri bune, toate se vor întoarce împotriva ta la proxima greşeală. Unii oameni nu primesc prea multe şanse.

Stai jos. Pune mâinile pe masă sau în poală şi vorbeşte cu mine. Hai să exersam vorbitul, nu instant messaging. Te rog, vorbeşte agale şi nu-ţi mai ocupa toată săptămâna de teama de a fi singur(ă). Râde de fiecare dată, nu înfrâna zâmbetele, poate într-un final se va scurge veninul.

Nu-ţi lua maşină. Toată lumea are maşină, mă simt ca într-un film cu zombie.

Anul ăsta chiar vreau cadouri de ziua mea şi vreau să fie practice. Ar fi drăguţ sa le primesc anonime, aşa cum am devenit cu toţii; aşa cum n-am mai schimbat o vorbă cu Iulia de ani de zile şi în continuare se semnează pe felicitarea de ziua mea. Mie nu mi-a dat nimeni felicitarea de ziua ei să o semnez.

Să uiti de mine, să nu întorci nici măcar capul. Sunt un amărât posedat de demoni, trăieste-ţi viaţa, nu voi fi niciodată marele caracter pe care l-ai cunoscut odată. Poate în următoarea viaţă. Mai am 3.

Phileas Fogg, pro sau contra? Ambele simultan. Eu votez pentru un upgrade de memorie, un procesor organic super performant, cu multi-level cache şi să fim stoneri toţi. Ador să fac liste, ca nişte cârpeli între craci la pantalonii care se rup mereu. Şi mă ajută să dorm mai bine, deşi mă trezesc la fel de rău.

Cea mai proastă idee a omenirii a fost organizarea. A apărut societatea, care, aşa abstractă cum e ea (ce definiţie ar putea avea societatea?) ne-a dat regulile. Regulile sociale sunt cele mai nocive lucruri. Să ai frică de Dumnezeu, să nu faci sex în parc, să ai o slujbă, o casă, o soţie, să nu te baţi, datorii civice, nu se cade să faci asta pentru că eşti fată, lasă baiatul să faca primul pas, sunt un om cu principii pe care nu le încalc = integritate morală, fotbalul, pasiunea pentru fotbal ce estompează largi porţiuni din creier. Cuvinte precum religie, misoginism, alb şi negru, mai mult sânge prin penis decât prin creier, cel mai bogat, nu împrăştia materialul că e scump, un fost iubit pe care îl alungi din minte pentru a te concentra pe următorul, prea multe cuvinte îmi fac pielea de găină într-un univers paralel. În ăsta n-am destulă simţire.

Minciuni minciuni minciuni. Dacă timpul ar sta în loc aş merge şi până la capătul lumii să îi şoptesc şi ultimului om care e adevărul. Cel relativ, bineînţeles. Pe care oricum nu îl cunosc. Ok, de fapt i-aş spune şi celei mai îndepărtate persoane care contează ce contează. Adevărul meu.

Mai există ceva pe lumea asta care să nu fi fost materializat până în miezul putrezit? Legăturile sufleteşti mi se şopteste dintr-un ungher, dar...

Fiecare fata o sa asculte Robbie Williams si RHCP, Coldplay sau Tori Amos. Toti bajetii manelofobici vor decreta sus si tare ca ei asculta "rock, frate", classic shit like things that I get bored by just by* hearing their names.
Brit rock, indie, pop, superstardom, serios vorbind, chiar nu v-ati saturat inca? Stiu ca eu m-am saturat. Ascult prostiile astea din inertie si n-am avut timp sa ma ocup serios de dezvoltarea mea muzicala, dar presimt o revolutie. De-aia admir oameni care aleg sa fie diferiti (poate chiar si putin teribilism, desi putin probabil) cum ar fi Lepetitmouton, MsOpium, Remus sau Utopic. Am de invatat, pe bune ca da.
Le multumesc surselor mele de inspiratie, m-ati luat, m-ati crescut, m-ati desteptat, dar e timpul sa merg mai departe.

*cine sunt eu sa il contrazic..

Serialele, adica.
Sa va povestesc de serialele mele. Sunt altfel decat ale voastre. Sunt mai misto.
Nici un House, Lost, Heroes and all that superstar crap. Serialele mele sunt Nip/Tuck, Entourage, Californication si Dexter. La categoria other poate fi pus Two and a half men, asta e ca si cum te-ai uita la Bundy, nu se pune.

Nip Tuck ar putea fi descris ca un soap opera ultra-modern al televiziunii americane. Totul e invelit intr-un glam orbitor (pleonasm?) cum numai la Hollywood gasesti. Culmea, primele 4 sezoane au avut loc in Miami, dar cu atat mai bine, a fost loc si de latin chicas, drug dealers, cojones si travestiti. N-am sa va povestesc actiunea, cu scuzele de rigoare cui trebuie, va zic doar ca e cu operatii estetice explicite si cu sex. Mult sex, facut de el. Uneori si de el.
Ah, si serialul asta abordeaza cam toate subiectele tabu posibile, ceea ce mi-a placut la nebunie.

Entourage e povestea a patru tipi, ghici unde, tot la Hollywood. Unul din ei, Vincent, cel mai aratos de altfel, e vedeta (young star in Hollywood). Ceilalti sunt prietenii din copilarie din NY, plus fratele lui mai mare, actor de mana a doua. O privire foarte savuroasa in interiorul industriei cu toate mişmaşurile, producători, regizori, agenti jidani, plus foarte multe vedete as themselves. Plus ca e miştocar rău serialul.

Californication nu cred ca mai are nevoie de prezentari. David Duchovny, maniac de sex, scriitor pe care sotia l-a parasit, incearca sa o recucereasca. A inceput sezonul 2 si cu asta ma delectez momentan. Din nou, acelasi umor fin si ironia cu care cel putin eu m-am obisnuit din Evolution (ii sta bine, sa recunoastem). One man show.

Dexter este chiar mai mult de atat, un super-one-man-show. Despre el chiar nu va voi povesti mai nimic decat ca am fost captivat de la primul episod... daca imi amintesc bine mi-am zis "omfg ce tare e!". Si aici a inceput sezonul 3 de ceva timp.

Sper sa nu ajung ca altii sa nu dorm noptile in asteptarea episoadelor noi din nush ce serial pe torrente, but then again, I r not really caring right now.

Voiculescu, Iliescu, Nastase, Orban, Geoana, G. Becali, Vadim, Dumitru Dragomir, Mircea Sandu, Prunea, Borcea, Badea, Turcu, Mititelu, Ionut Popa, Mihai Stoica, Porumboiu, Mihaela Radulescu, Zavoranu, Andreea Marin, Laura Andresan, Simona Sensual, Bahmuteanu, Libertatea, Can Can, Ring, jurnalisti idioti de la fiecare ziar in parte, functionari publici usor de cumparat, lucratori in administratie incompetenti, bloggeri ca (Zoso), Visurat, Blogatu, Vladinho, Olix, Mircea Badea, ... par cam putini.

What happened to me?
Where am I?
What's the time? Oh, it's kinda late, what am I doing up at this hour?
Why is this desk such a mess?
Why does it smell so badly in here? Why doesn't someone open the window?

Wait... why is my head spinning? Omfg, there are tons of pills everywhere, was I going to kill myself? What the hell was I thinking?
How did I end up like this? I can't remember a thing, can anyone tell me?
I'm incapable of breathing through my nose, or going to sleep, for that matter; what disturbed me so much that I can't sleep?
Does anyone know what I'm supposed to be doing? Why am I snapping my fingers?
I have a vague sense that I've lost all will to live, these kinds of things transcend memory capabilities, I think feelings towards life reside in a different part of the brain, but I can't really say what I was like before; does anyone have any answers? Please, remind me!

Ma laud cu tricourile, ce-i drept. Sa recunoastem, sunt faine. Asta e punctul de atractie al vietii mele momentan.
Ma concentrez pe cariera.
Ma axez pe scoala. Au loc alocari masive de resurse catre departamentul fizic, are loc o infuzie masiva de energie pe cale artificiala, man-made, se asimileaza know-how-ul in privinta progresului ca fiinta umana. S-a upgradat la versiunea 22.05.
Urmeaza certificarea NHB (aici va las sa ghiciti) in iarna-primavara. Se estimeaza un increase in revenues in trimestrul al patrulea ce va permite iesirea pe piete externe (ma gandeam Istanbul, dar whatever).
Se vor organiza mai multe teambuildinguri in urmatoarea luna, intercalate de reprize de munca intensa. Partile creierului care nu vor tine pasul vor fi eliminate din organigrama; in continuare postul de Business vs Pleasure Accounts Manager este vacant, de pozitie ocupandu-se altcineva, ceea ce explica proasta alocare de resurse. Speram intr-o mai buna colaborare dupa iesirile de la Sala Polivalenta si Sala Palatului in decursul lunii. De asemenea, speram intr-o crestere a calitatii a ceea ce se debiteaza in urma eliminarii catorva diode (a se citi neuroni) parte din cateva cai neuronale deficitare. Prin betie. Deci caut partener(a) de baut (nu glumesc).

Bai, eu am incercat....

Cineva mi-a zis ca Amsterdam a avut candva probleme mari cu traficul, cam probabil cum are Bucurestiul acum, chiar mai rau, avand in vedere ce strazi mici au. In consecinta, ca sa vindeci Bucurestiul de aglomeratie in trafic, trebuie sa migrezi la fel spre biciclete. Problema e ca nu va fi de ajuns sa ii incurajezi prin reduceri la impozit si similare. Romanul nu vrea sa para ca e sarac, chiar si daca e, de-aia se plimba in masina, de la Range Rover si pana la Logan - "doar nu is prost sa o iau cu metroul". Bucurestiul are bulevarde destul de largi, deci ar suporta disparitia unei benzi / suprimarea unei parti din trotuar pentru a face loc la piste de biciclete. Cand zic suprimarea unei bucati din trotuar, nu zic trasarea de linii galbene pentru care sa se aloce fonduri de milioane de euro, da?
In prima faza, le promiti marea cu sarea. Soferii primesc reducere la plata impozitelor daca renunta la masini. Cei care lucreaza departe de munca primesc din partea firmelor o suma de bani lunara pentru a compensa acest lucru. Evident, aceasta masura nu va avea efect. In continuare, pui taxa pe inmatriculare mare, pui taxa pe import mare, pui toate taxele mari pe masini! Descurajezi folosirea masinilor, pe scurt. Daca se poate scadea traficul la sub un milion de masini, cei care reusesc asta ar trebui instaurati pe viata regi locali.
Cu semafoarele e usor. Aduci dracului si experti seriosi, din Japonia (aia care au estimat criza asta acu vreo 15 ani), Germania si, de ce nu, Amsterdam (paranteza: Amsterdamul nu e perfect; va voi povesti cu alta ocazie un articol de ziar despre problemele A'damului si modul in care le trateaza), oameni care stiu despre ce vorbesc si care sa conlucreze cu oameni tineri si ambitiosi de la noi, care si-au facut studiile afara.
Un lucru de la sine inteles este un plan urbanistic general pe termen lung, adica altul decat este acum, pentru ca este clar ca nimic nu merge cum trebuie. Toate santierele trebuiesc terminate, ma refer la reparatiile la strazi. Nu e foarte greu sa stai sa te gandesti un pic care doua strazi NU ar trebui reparate simultan, prevenind astfel un nou Grozavesti.
Soferii trebuie batuti. Blocaje oricum se fac din cauza lor, eu propun doar ca daca se intampla asta sa se prelungeasca bottleneckul cu inca un minut, doua. In fiecare instersectie vor sta ninja. Imediat ce un sofer se baga cu burdihanul in fata, fiind mai smecher than your average bear, thus blocand intersectia, un Jackie Chan care pana atunci a stat atarnat de semafor si nimeni nu l-a vazut isi va incepe tura cu un ass whopping care ii va invata minte si pe cei care vor asista impasibili (pentru ca stiti ca romanii nu se baga, orice-ar fi) facandu-i sa exclame: "DAaaaaaaaaaaaaaaaamn".
Am solutii si pentru bagaboante vagabonzi, asteptati sa ma intorc in Buc.

De-aia de o dadeai cand erai mic si cand traduci in engleza se zice la fel cu "eticheta", venita de la Irina Barbie.
Descrieri punctuale:

Yourself: weird
Your Spouse: never
Your Hair: black
Your Mother: pretty
Your Father: etalon
Your Favorite Item: rucsacul
Your Dream Last Night: none
Your Favorite Drink: Cola
Your Dream Car: none
The Room You Are In: cold
Your Ex: link
Your Fear: rejection
What You Want To Be In Ten Years: rich
Who You Hung Out With Last Night: nobody
What You’re Not: altcineva
Muffins: whatever
One of Your Wish List Items: Iphone3G
Time: unimportant
The Last Thing You Did: facebook-ing
What You Are Wearing: tshirt
Your Favorite Weather: Amsterdam
Your Favorite Book: Shogun
The Last Thing You Ate: KFC
Your Life: weird
Your Mood: jealous
Your Best Friend: who?
What Your Thinking About Right Now: somebody
Your Car: mno
What You Are Doing At The Moment: nothing
Your Summer: hot
Your Relationship Status: shitty
What Is On Your TV: movie
What Is The Weather Like: dull
When Was The Last Time You Laughed: monday

Ela, Didi (this should be interesting) and maybe Irina.

Frate, trenurile catre mare sunt destul de dubioase. Multi navetisti, pe distante scurte, multi blatisti, ca nah, te duci la mare cu 5 lei in buzunar si te descurci (e mai usor daca esti femeie). Dar!
Trenul spre Ploiesti Sud, Buzau si restul nu ma intereseaza, este de-a dreptul .. pur romanesc. Au dreptate toti care vor sa plece. Nu va doresc niciodata sa participati la asa ceva. Imi pare rau, Barbie, pentru cele patite deja, din cate imi dau seama.
In primul rand, pana in Buzau e personal si nu se da cu loc. M-am urcat de bine de rau intr-un vagon unde am si ramas... in coltul vagonului, la propriu. Am avut noroc ca am avut unde pune bagajele cele mari, in consecinta m-am intrebuintat cu mp3/mp4 playerul. In timpul asta mi-a fost dat sa vad ce n-am mai vazut.
Desi holul vagonului era plin, lumea inca mai voia sa treaca. Nu oameni cu bilet, ci pur si simplu oameni. Preferabil cu cat mai multe bagaje, başca un copil. Si, ma rog, cat mai tuciurii sa fie.
In acelasi colt, 3 cunoscuti (intre ei) de prin Buzau. Smecherasi, discuta despre cum s-au lasat de scoala si acum fac pe soferul in Bucuresti. Oamenii par relativ cuminti, dar asta doar prin comparatie cu ce a urmat.
Din cand in cand apareau niste "tovarasi". Tovarasii astia erau tigani, nu le mai zic tuciurii. Aveau burdihan, tricou alb mulat, lant super gros la gat si 5 telefoane intr-o mana. Astia dadeau raite in tren, culegand ce le oferea patria mama. Cand ajungeau la baietii de fata, le ofereau cate un telefon: "Hai nu cumperi pe-asta alb, e misto, e de gagica, 3 milioane". Nimic. Mai trece unul, vreo 6 telefoane intr-o mana. Stateam si ma intrebam, perplex si fix in colt stand, cum de inca mai produce, la draq, omul merge cu marfa furata in mana, viitoarele potentiale victime chiar asa proaste sunt? Se pare ca da.
Pentru urmatoarea ora si jumatate, fauna locala a inclus tiganci stil vrajitoare cu lanturi de aur si de argint de vanzare, mici intreprinzatori cu plasa de rafie plina cu "bere rece, domnilor, bere rece", alte babe cu chestii mai dubioase de nu mi le aduc aminte si (efectiv) sfintii aceia care iti lasa in compartiment diverse zorzoane pe care recupereaza ulterior - pe langa restul care profesau in tren, acestia mi se par de-a dreptul de dorit.
Nu am numarat, dar as aproxima un numar de 5-6 hoti de telefoane diferiti care s-au perindat nu o data prin fata mea. Tinand playerul in mana uneori, le-am atras inevitabil atentia. Dupa cum ziceam, m-am bagat bine de tot in coltul vagonului, de as fi cazut din tren daca usa nu s-ar fi inchis bine. Insa iata-ma, compun acum, sunt teafar si nevatamat corporal, deci am supravietuit.
Am coborat mult mai repede decat ma asteptam, dar cu atat mai bine fata de ce speram, la Buzau. Gara este destul de linistita, sincer sa fiu. M-au oprit doi dubiosi sa le dau foc ( :> ) dar la momentul faptei erau si doi politisti pe peron, deci am trecut si peste asta.
Intre orele 23 si 03:30 am explorat posibilitatile limitate ale salii de asteptare din gara Buzau. Neavand somn si fiind destul de alert, mi-am propus sa termin de lecturat integral Esquire. Insa nu am avut mari sorti de izbanda, pentru ca langa mine s-a asezat (generic numit) Gigi.
Era un tip pe la 40 si ceva de ani, puternic spre 50. Initial nu intelegeam o boaba din ce zice, dar ulterior am plecat urechea mai bine la el (si mi-am scos si castile, hehe). A durat cam o ora sa imi atraga atentia, in tot timpul asta eu imi repuneam periodic si sugestiv castile in urechi, el ma mai lasa un pic in pace, pana la urmatoarea interventie.
In jur, nimic. Adica, oameni. Care nu fac nimic. Pur si simplu stau, unii motaie, o adevarata sala de asteptare, toti asteapta. In stanga un pseudo-homeless care la un moment dat a venit cu o jumatate de paine si niste salam cumparate si le-a asezat tacticos pe un ziar cu intentii vadite. Peste putin timp un tip tanar (singurul comparabil cu mine) i-a mai dat doua pungi cu ce mancare mai avea la el (probabil). Omul s-a mai fastacit pe acolo, protesta cand cineva venea sa ii ia ziarul (tinea vreo doua ziare langa el si oamenii se mai plictiseau) si cam atat.
Mai tarziu s-a asezat langa homeless un batran cu alura de intelectual sarac - la propriu, dupa felul cum era imbracat. A deschis o mapa in care tinea diverse extrasuri din ziare sau pagini de ziare pe care a inceput sa le mute pe acolo tacticos. Si cam atat.
Ulterior a aparut in peisaj un tigan gras. Nu m-am uitat bine la el, pentru ca nu ma interesa. S-a oprit in mijlocul camerei si statea pur si simplu. Ii cade un leu din mana si cineva il atentioneaza. Pana la urma i-l ridica cineva si atunci imi dau seama ca tiganul e orb. Si poate putin retardat. Mai zaboveste putin si pleaca. Tiganul orb, gras si retardat din gara Buzau.
Revenind la Gigi. Dupa o ora am abandonat lectura, devenise mult prea insistent. Mi-am adus aminte ca mi-am propus mai demult sa nu resping prea brutal oamenii complet necunoscuti. Cine stie cum intr-un sant, beat mort, se poate ascunde un om deosebit. Asa ca l-am ascultat pe Gigi.
Turuia incontinuu. La inceput chiar nu prea intelegeam, am inceput sa il pun sa se repete, nu parea sa il deranjeze. Mergea la Medgidia, acolo munceste. Parintii sunt din Buzau, daca am inteles bine. Pocaiti. El are 3 scripturi acasa. Cam despre asta am vorbit, despre religie si mai inainte putin fotbal.
Mi-a povestit ca el a jucat cu Hagi. El era atacant, sper ca am inteles bine. A jucat cu Hagi la Farul, dupa care l-au luat in armata si s-a terminat. Turuia fara oprire. Abia se trezise dupa doua zile de betie. Daca asa vorbeste cand e treaz... , imi spun in mintea mea. Trecem peste.
Incep sa imi expun si eu pareri. Despre fotbal, stelisti, Champions League. Timid la inceput, prefer sa il las pe el sa vorbeasca. Nu tin minte cum s-a schimbat brusc discutia spre religie, dar imediat a inceput sa vorbeasca in termeni evlaviosi despre tot si toate. Om simplu, cu credinta puternic inradacinata. Mi-a fost rusine cand m-am trezit expunandu-mi niste ganduri semi-ateiste, explicandu-i lui Gigi cum e cu inchizitia, bisericile, protestantismul. M-am simtit ca un baiat de la oras si nu mi-a placut. Am mai temperat-o cu parerile si am continuat.
N-am apucat sa abordam alt subiect. Al doilea se cam epuizase si era o pauza. Omul s-a dus sa vada daca poate sa vorbeasca cu nasul sa ia un alt tren, de mai devreme, spre Ct. S-a dus si nu s-a mai intors. Mi-a parut rau timp de 15 minute, apoi s-a asezat un domn mai ciudatel care cara un butoi de muraturi dupa el.
Nimic notabil n-a mai avut loc pana la venirea trenului. Am dormit singur intr-un compartiment si am ajuns morocanos acasa. N-am facut nimic si inca mai astept.
Sper ca azi sa-mi aduca exact ce-am asteptat.

Ce-i drept, nu m-am lasat usor. Ma inarmasem cu doua genti mari, uriase. Pentru ca sunt barbat macho le caram nonsalant, pe cea noua pe umar si pe cealalta in mana, inegale ca greutate. Planuisem sa ma urc in tren si aia sa fie. Dar a trebuit sa recalculez dupa ce am pierdut rapidul si mi-am dat seama ca dadea cu virgula la calculul initial.
Am ramas perplex 15 minute. Suport foarte bine esecurile, dar am nevoie de o suprafata tampon care sa amortizeze socul. In cazul asta, era nevoie de o suprafata in plan temporal (sâc). Dupa ce ma tintuisem pe bagaje cu o privire impaienjenit-deznadajduita langa informatii, blocand drumul, m-am hotarat sa ma scol si sa caut alternative. Nu mi-a trebuit mult sa ma hotarasc sa nu ma mai intorc acasa la camin.
Da-i si cauta alternative. Mesaj galatenilor. Alina m-a amagit cu un maxi-taxi spre Tulcea care ar trece prin Galati. Am facut o plimbare de placere pana la Basarab, acolo nimic. Am fost trimis catre un tzarc de pe Plevnei, unde erau parcate doua masini care mergeau la Tulcea. Nu erau ce cautam eu, mergeau pe autostrada. Epic fail.
Cred ca am innebunit-o pe maica-mea. Suna pe Ionut, sa se uite pe autogari.ro. Nu? Uita-te tu pe autogari.ro. Atunci grabeste-te! Vezi daca e ceva pana la Galati. Atunci cauta pana in Tulcea cu trecere prin Gl. Vezi Iasi, Vaslui, ceva! Nimic? Infofer.ro. Exista trenuri care trec si prin Galati? Vezi orasele alaturate. Nimic. Suna pe un sofer de la Sebatur, poate masina care vine de la Galati se intoarce inapoi pe noapte. Si ce daca n-are clienti, lasa ca ma rog eu de el. Ni-mic.
Atunci cand vrei cu tot dinadinsul sa faci ceva, iti impui sa nu ai de ales. Eu practic nu aveam de ales, nu puteam sa ma intorc la camin si trebuia neaparat sa plec. Asa ca am luat trenul spre Buzau.
Eram sa il pierd si pe asta. De data asta am lasat eu o domnisoara sa se bage in fata mea, eu n-am ajuns sa imi iau decat bilet intreg. Nu voiam sa pierd iar asa ca am renuntat la reducere.
Sa-mi bag picioarele, n-am vazut tren mai aglomerat decat de sarbatori sau la mare! Directia: Ploiesti - Buzau - Vaslui - Suceava- dracu stie.

Unirii, ora 16. Imi facusem un plan (nu prea) bine pus la punct pentru cum voi proceda. Totul s-a dus pe apa sambetei, normal. N-am gasit centrul de radiografiere decat dupa plimbari dus intors prin spate.
Acolo am scapat suspect de repede. Ati fost vreodata la Medident la Unirii? Incredibil cum poate exista asa ceva in Romania. Te intampina o doamna draguta la intrare, o asistenta, care iti spune cu politete tot ce vrei sa stii, te indruma spre locul potrivit. Radiografia propriu-zisa dureaza 20 de secunde si rezultatele le primesti in alte 5 minute. Genial. Sa va duceti.
Urmatoarea bifa pe lista era cartea pentru domnisoara indragostita. Dupa care m-am grabit acasa, nu cumva sa pierd trenul. Desi am ajuns tarziu, am mai stat 5 minute pe net si inca 10 le-am pierdut facand restul de bagaj. Apoi 5 minute sunand la diverse firme de taximetrie care nu aveau nimic sa-mi ofere, asta in timp ce 2 taxiuri stateau bine mersi peste strada.
Long story short, am pierdut trenul! Pentru prima data, am pierdut un tren (si ultima data).
Voi puteti sa-i spuneti incapatanare, inconstienta, cum vreti voi, dar voiam neaparat sa plec si sa nu ma mai intorc la camin cu cele doua bagaje voluminoase. Am apelat la mai multi galateni, am primit doar 2 piste false dupa care am abandonat ideea unei iesiri onorabile din impas. Imi ramasese o singura optiune, tren pana in Buzau si legatura in Galati.

Statie autobuz Apaca. Miros de pişat, dar asta stim cu totii. Aglomeratie si pur si simplu un sentiment de tara din lumea a treia. Apare un creol cu pantaloni scuri cu floricele. Cara dupa el un casetofon din care rasuna o manea, o sticla de Pepsi de 2,5 litri si o curva femeie. Trage nepasator din tigara chiar si in timp ce ma holbez la el, jumatate mirat jumatate din inertie.
Concluzia? Nu mai beti Pepsi ca ajungeti cocalari.

In eventualitatea, desi improbabila, dar demna de luat in considerare, a producerii unui eveniment tragic neprevazut in decursul experimentului recreerii conditiilor Big Bang, precum ar fi sugerat cei mai sceptici cu privire la aceasta simulare, consider necesar a-mi intocmi un testament riguros. Realizez, fiind in deplinatatea facultatilor mintale, inutilitatea acestui act digital in cazul extrem al disparitiei planetei Terra din sistemul solar, insa consider ca este datoria mea morala de a-l avea, nedorind ca in potentialele ultime clipe ale vietii mele sa fiu lipsit de umanitate sau sa desconsider complet toate regulile societatii stabilite ca urmare a secole de perfectionare.
In cele ce urmeaza, mentionez ca ratiunea ma impiedica a-mi declara in totalitate averea dar si celelalte posesiuni afective si intelectuale. Asta deoarece consider ca, spre deosebire de un act legal/juridic, un testament personal ar trebui sa contina si mosteniri morale si sentimentale, pentru ca nu e niciodata prea tarziu.
Pentru a ajunge la un compromis intre cele doua emisfere cerebrale, am luat decizia ca un draft in cadrul acestui blog sa contina adaugirile private la acest testament public, adaugiri care vor fi citite doar de catre persoanele alese si transmise mai departe.
Dispozitii:
Toate sumele in bani vor reveni familiei mele, mama, tata si fratele meu.
Aparatul foto ii ramane lui Mihai T.
Cele trei tigari din pachetul de pe masa mea raman lui Cretz.
Blogul meu il las Roxanei, cu mentiunea ca imputerniciti sunt Andra, Gelu si Anca. Daca Roxana va declina oferta, ii va reveni Minei.
Colectia de cutii de Cola din cele trei sertare ale biroului meu vor merge catre cautatorii prin gunoaie din Rio de Janeiro - care scotocesc tomberoane cautand cutii reciclabile; pe ale mele vor lua cativa dolari pentru a-si hrani familia.
Calculatorul personal ii va reveni fratelui meu, care il va pasa mai departe catre Florinel.
Mp3 playerul merge catre Andra, care nu are.
Piramida va fi expediata prioripost Alexandrei.
Brelocul desfacator de bere il las lui Gelu si toate cartile mele, putine dar bune, vor apartine Dianei.
Elicopterul primit cadou il va bucura pe Catalin si cravata pe Alexandra.
Contul meu de Yahoo revine merituosilor din seria aa fara probleme speciale, sa faca ce considera de cuviinta cu el.
Nu am alte averi decat poate sufletul, care in unele culturi se identifica cu inima/cordul in termeni medicali, organul central fara de care viata nu ar fi posibila. Lucru care oricum nu-mi apartine mie de ceva vreme deci nu il pot da.
Semnatura.

Deci nu pot sa va explic entuziasmul pe care l-am avut dupa cele 2-3 minute cat mi-a luat sa ma hotarasc sa merg in Amsterdam. Deci era genial, lucru care nu s-a diminuat (genialitatea faptului) nici pana acum, pt ca mi-a iesit si cazare si drum si combinatii, cel putin in teorie. Dar cineva tot trebuia sa-mi puna bete in roate.
Ei bine, Leonard Cohen s-a anuntat pe 21. Fuck you! De ce tocmai atunci, de ce nu in timpul saptamanii miercuri, de exemplu, cum ati pus si rockareli pe stadioane, de ce tocmai cand sunt eu plecat???
Nu, nu e destul. Vine si Snoop. Tot atunci, ca sa ma inciudeze pe mine. Pariu ca o sa spuna publicului cam asa: "We're sorry Mihai couldn't be here, tonight, we love you and we miss u, homie... NOT! Fo' shizzle". Numa tarani, sa mor eu...
Nu-i destul? Na sa va stea in gat, Zilele Bucurestiului!
Nu mai mentionez ca ma intorc exact cand e ziua maica-mii, deci cu siguranta voi lipsi de acasa atunci.

'steti nesimtiti, sa mor eu...

Cand eram prin liceu imi aduc aminte ca la orele de romana mai faceam din cand in cand liste pro si contra. Stiu ca mai faceam si cu alte ocazii cand eram mai mic, dar imi scapa contextul. Pentru capitolul neimpliniri, nu am destul spatiu. Nu e vorba de rateruri amoroase, nici vorba, astea se miros de la o posta pe blogul meu. Ci mai degraba cele profesionale. Facand abstractie de faptul ca (daca nu stiati, aflati acum) vreau sa fac de toate, tot timpul, foarte bine, fara compromisuri, decvi facand abstractie de asemenea utopii, inventariez in cele ce urmeaza cele mai mari regrete profesionale.

Fotbalul mi-a placut de mic. Problema cu asta e ca nu eram bun si asta era in principal datorita increderii scazute in mine - ce sa-i faci, eram un copil problematic. Am avut o tentativa, pe la 14-15 ani, sa merg la Otelul la una din grupe. Impreuna cu Traian n-am reusit sa gasim centrul de antrenamente. Asta e, copii prosti, ne-am ratat. As fi vrut sa fiu fundas. Regretul e cu atat mai mare cu cat acum sunt mai bun si stiu ca as putea (fi putut) fi mult mai bun, cu antrenament si viata sportiva.

Karate. In clasa 1 am facut un an de karate, am ajuns pe la 5 sau 6 dani, nu mai stiu exact. Centura galbena, nimic spectaculos, dupa ce am trecut prin tresele centurii albe. Imi aduc aminte ca m-am oferit sa fiu receptor al unui pumn in burta de la sensei, pentru testarea rezistentei. N-am fost slab, ceea ce era ceva. In perioada aia faceam 50 de flotari odata si aveam numai 10 la scoala. Si eram si frumos, sa fiu al naibii.

Timbre - geekish, stiu. Mie chiar imi placea sa colectionez timbre, am gasit si un tip care vindea, parea chiar entuziasmat sa gaseasca doi baieti carora le place, ne-a zis sa aducem si prieteni. N-a mai fost sa fie, s-a terminat la fel de brusc cum incepuse.

La admiterea in facultate aveam de ales intre automatica si calculatoare. Cred ca toti au pus mai intai programarea si abia apoi automatizarea, problema e ca abia am intrat la automatica. Acum lucrez ca programator, dar am avut un moment de cumpana cand mi-am dat seama ca as fi putut face automatica, microprogramare hardware, stuff like that, care ar fi fost cel putin la fel de interesante.

Imi place sa cred ca sunt multe domenii la care as fi bun si pe care le-as face din pasiune. In afara de facultatea de sport, care ar fi fost calea pavata catre o viata sanatoasa, as fi ales arhitectura, limbi straine, jurnalism (de fapt, jurnalismul l-as alege acum, atunci nu aveam nici in clin nici in maneca) si desigur ca mi-ar placea sa fac ce face si Tudor (poate nu pe aceeasi specializare, dar tot la ATF ceva care sa nu fie actorie) - evident, si de asta mi s-a facut pofta abia dupa ce l-am auzit pe el. Incepe sa se contureze din ce in ce mai puternic un master in afara si, de ce nu, o a doua facultate. Oare ma primesc cu medie mica?

Mi se pare un rateu complet faptul ca pana acum nu am avut o vacanta adevarata. Din aia in care sa mergi in Grecia, in Spania, in Amsterdam...... evident ca acum incep sa recuperez teren.

Imi pare rau pentru toate concertele la care am lipsit. Cred ca totul a inceput cu Fatboy Slim acum 2 ani. Nici nu tin minte cum m-am hotarat sa merg, dar a fost ca un magnet. Cred ca de fapt acum 2 ani au inceput concertele pe la noi. Am ratat Placebo (de care nu mi s-a spus...), Muse, Chemical Brothers, George Michael, Rolling Stones, Depeche Mode, si multe altele. Evident ca pe multe le-am regretat apoi, de aia incerc sa nu mai fac aceeasi greseala. Regret sa va spun ca am incercat Iron Maiden si nu s-a lipit de mine. Daca nu vrea, nu vrea.

Ce ma, nu v-ajunge sau ce? Mie mi se par destule...

Nimeni nu vrea să fie "the one". Nimeni nu e pregătit să-şi asume o astfel de responsabilitate. Numai când te gandeşti că cineva se dă de ceasul morţii şi nu poate trăi fără măcar bucăţele din tine, firmituri, orice poate să prindă, te ia cu ameţeli si începi să te simţi vinovat. E o povară prea mare şi cu siguranţă de nesuportat dacă sentimentul nu e reciproc (asta dacă sentimentele sunt reale şi nu rezultatul unor reacţii chimice nefaste în creier). Doar gândeşte-te câteva minute ce ai putea spune cuiva care îţi mărturiseşte cu sughiţuri că îi eşti iubirea vieţii şi nu poate trăi fără tine... ai lua-o la fugă de nebun!

S-a trezit un deştept englez să îngreuneze situaţia şi mai mult: Romeo se sinucide, neputând trăi fără Julieta. Ok, pe atunci nu aveai atâtea de unde alege, şi totuşi... Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Julieta, nu mai putea trăi cu Romeo pe conştiinţă şi s-a sinucis. În spiritul romantismului vremii, autorul a ales să prezinte altfel faptele, ceea ce nu schimbă lucrurile cu nimic.
Fiecare căutăm pe cineva pe care sa iubim (traducere dupa Jim Carrey) dar nimeni nu vrea să fie subiectul adoraţiei altcuiva.

Morala?

Mi se cam face sila sa scriu pentru aceiasi oameni mereu, devine un cerc vicios care ma încercănează. Nu mai pot sa ma scol dimineata. In schimb seara e la fel ca acum 4 ani, plina de agitatie si vid. Atat combustibil ars pentru nimic, e de-a dreptul pacat. Pentru voi, adica, cei care N-ATI VRUT SA IESITI LA BERE CU MINE.

Iau lectii de voodoo.

In versiunea 1.5, s-au adaugat functionalitati precum Curvette, s-a facut o schimbare de design prin introducerea de noi skinuri (livrabile separat) precum puteti vedea , s-au abordat bugurile critice cum ar fi conditia fizica, sportul, sexul; inca se mai lucreaza la finalizarea lor, efortul estimat pentru taskurile astea este de trei saptamani.
Ma adaptez repede la noile provocari in materie si mereu vin cu ceva nou care sa tina loc de teambuilding, sudarea relatiilor intre multiplele personalitati. Urmeaza electrofish vineri. De concediul din septembrie nu zic nimic, deja toti cunoscutii pentru care scriu involuntar chestiile astea sunteti satui pana in gat de chestia asta.

La sfarsitul saptamanii am un interviu. Este preliminar doar, in urma lui voi primi o nota de la 1 la 10 care va fi (sper) trecuta in catalog. Testul final va fi la sfarsitul urmatoarei saptamani, cand se va contura pe ce post voi lucra in urmatorul an: cu sau fara prestanta.

Pentru urmatorul release au fost alocate sume record, depasind orice vis nebunesc de pana acum 2 ani. Conducerea insa a acordat credite fara buletin, doar pe buna credinta, populatiei largi, cititoare, in urma carora banca se afla intr-o situatie delicata de lipsa de lichiditati, vulnerabila la cresterile de petrol (da, al nivelului). Partea buna e ca banca isi ia bicicleta, intr-un fel sau altul. Daniel a zis ca nu i-o da, deci va trebui sa apeleze la Cicloteque saptamana asta candva (inca isi face curaj).

Inca ma chinui sa dau sange. Ati mai vazut 1,90 care sa se teama de vampiri in costume de asistente?
Cunosc prea multe persoane, cred. Stii ca, cunosti prea multe persoane atunci cand incerci destul de des sa eviti persoane. Inca nu sunt destul de sociabil sa mi-i fac pe toti prieteni si nu voi fi niciodata destul de alunecos incat sa vreau sa-mi fie prieteni.
Pe tine nu mai vreau sa te mai vad, nu ma intereseaza, daca te sun in cateva luni sa-mi aduci aminte de postul asta si sa-mi bati obrazul.

Imi cer mii de scuze celor carora n-am apucat sa le zic de comanda Threadless. Stiu ca asta e o ocazie buna sa aflati, pentru ca daca nu v-am zis nici n-aveati de unde sti, deci acum sigur va suparati, da' era doar de politete, nu prea-mi pasa. Imi pare cu adevarat rau doar pentru cateva persoane. Care nu prea mai citesc blogul, sau nu-si mai face simtita prezenta.

I'm bored.

Iata, am capatat primul meu comentator special:

Anonim a lăsat un nou comentariu pe articolul dvs. "Ale mele zece porunci":

sa dus taranu la bucuresti cu caruta..
borcane...borcane..nu stiu mah tarane ca in bucuresti carutele sunt interzise...ce dracu te tot miri ca te claxoneaza lumea si ca sa baga toti in fata ta..
dute dracu cu caruta ta cu tot la mamaieta la tara si plimbate pe tarla ...

Ma simt flatat, recunoscator, magulit si I think I can fly! As vrea sa multumesc tatalui meu care mi-a dat libertatea de care aveam nevoie si mamei mele care m-a sustinut mereu. Nu in ultimul rand, voua, cititorilor care ma alintati cu "borcane borcane", fara voi n-as fi ajuns aici. I love you!

1. Sa nu treci pe rosu decat in situatii de urgenta. Sa nu treci pe rosu daca nu sunt masini, sa nu treci pe rosu daca o fac si altii, sa nu treci pe rosu doar pentru ca ti-e lene sa te opresti.

2. Sa nu furi. Mai ales din camine unor studenti care nu ti-au facut nimic rau si care au singura vina de a avea adidasi noi.

3. Sa nu arunci gunoaie pe strada. Sa nu arunci pe jos, langa cos, pe masa, sub masa, in autobuz, nicaieri.

4. Sa nu deschizi geamurile intr-un autobuz cu aer conditionat. Pe bune, foloseste-ti creierul.

5. Sa nu mergi pe tot trotuarul in zig-zag cu mersul momâii, s-ar putea sa fie oameni care se grabesc in spatele tau. Sa nu stationezi ca proasta in mijlocul culoarului blocand trecerea.

6. Sa nu te prinzi de bara de sus in autobuze sau metrou daca stii ca mirosi la subrat. Daca nu stii, pune-ti reminder pe telefon sa nu uiti sa te mirosi. Daca nu ai miros dar refuzi sa te speli, nu iesi din casa.

7. Sa nu te bagi in fata. Nu fi tu mai smecher pentru ca, nu-i asa, timpul tau e mai pretios decat al altora. Daca e o urgenta medicala (somebody better be dying) spune-le oamenilor de ce te bagi in fata.

8. Sa nu fii sofer (in Bucuresti).

9. Sa nu spui ca "romanismul e de vina". Sa nu te prind ca spui asta, dar mai ales sa nu te prind ca iti centrezi existenta in jurul acestei credinte(xxx si xxx).

10. Sa nu te trazneasca diavolul sa dai sau sa iei spaga pentru ca "asa se obisnuieste"sau ca sa aiba si doctorita ce fuma sau pt ca altfel nu te opereaza sau... pentru nici un motiv din lume!

Asudand prin simpla existenta, intr-o statie de autobuz, am dat de frunze cazute din copaci (in august deja?). Mi-au facut curaj pentru inca o luna de canicula.
Toamna e anotimpul meu preferat. Primavara de obicei ma imbolnavesc, toamna mereu ma-ndragostesc. Asfaltul fara frunze decazute pare golas, precum Adam izgonit din rai.
Incepe scoala, imi revad colegii, dar mai ales imi revad colegele.
E ceva irezistibil intr-o plimbare prin oras in octombrie: briza iti flutura inceputurile de zulufi de fiecare data cand tu incerci zadarnic sa-i pui la respect, aducandu-ti aminte ca trebuie sa te tunzi, dar ii mai lasi un pic, pentru ca te fac sa pari mai boem; find parte a clasei muncitoare, om serios si responsabil, te bucuri totusi ca un copil de vremea placuta, de covorul multicolor (ca in scoala primara, in compunerile de la romana!), de faptul ca deja se simte atmosfera de sarbatori, febra cadourilor, e perfect afara pentru joaca, alergat, sport, plimbari nocturne, orice vrei; fetele se mai imbraca, nu mai merg despuiate pe strada, nu sunt nici infofolite sa nu le vezi decat capul, hainele sunt lejere, comode, racoroase sau calduroase, dupa caz. Daca nu-ti convine ploaia de azi, maine poti avea o noua sansa, pentru ca nu se stie niciodata ce va urma a doua zi, poti avea soare si briza daca ai fost cuminte.
Plus ca toamna pleci in concedii misto ca sa prinzi vreme ideala si orasele forfotind!

Dar ma tratez.
O zi ciudata genereaza ganduri bizare si nevoie de bere. La sfarsitul ei s-ar putea sa te miri ca te relaxeaza ultimul hit al lui Britney (ok, nu trisa, iti placea si inainte). O reclama la Axe imi sugereaza ca apartamentele noi ar trebui construite cu un stalp integrat in living room, pentru cazurile speciale in care muzica e potrivita si cineva se spala cu gel de dus Axe la etaj. In spiritul egalitatii dintre sexe, ar putea invata si barbatii sa faca striptease.
Ca niciodata mi-am facut lista de "to do" si am si respectat-o, doar ca nu in intregime. E misto sa faci planuri de plecare, de drum, cazare, sa ai o mie de variabile intr-un sistem cu 4 ecuatii. As putea sa ghicesc vreo 2-3, nu?
Intre timp, imi omor timpul liber cu "comedy roasts" si alte comedii aiurea... frate, da' incontinuu! Filme n-am mai vazut... doar comedie, incepe sa m-afecteze la creieras. Zice ca I bring out the best worst in her. I llllllăv it.
In rest, ce mai e de zis? Azi mi-a placut o blonda, culmea. Era o domnisoara de 25-27 de ani, cred, foarte naturala, mai putin conturul ochilor care ii evidentia ochii verzi. Avea un decolteu pufos, la propriu, si foarte luminos. Cand se pregatea sa coboare din 41, i-am vazut spatele pe jumatate gol. Pe tot spatele avea puf alb care o facea de o mie de ori mai atractiva. Au tot fost discutii in privinta parului pe maini, etc, dar tipa asta avea puf blond pe tot spatele si pe antebrate. Nu am putut sa imi deviez privirea pana cand a coborat, ceea ce m-a facut sa zambesc gandindu-ma: inca mai au sanse blondele :D
Mi-e dor de blind dating.

Edit:

"Pasiunile politice ar putea explica, într-o măsură, asemenea excese lingvistice. Dar ce ne facem cu cei care te încarcă de scuipaţi doar pentru că n-au auzit de lanţul hotelier despre care povesteşti, pentru că au impresia că, probabil, ai facut ochi dulci celui care ţi-a dat o informaţie preţioasă sau pentru că scrii 'nici o' în loc de 'nicio', cum au învăţat ei la şcoală că e corect? (Apropo, Esquire a ales să rămână la 'nici o' şi 'nici un', ceea ce înseamnă că suntem vulnerabili în faţa vigilenţilor care ne vor cere socoteală pentru faptul că nu respectăm deciziile Academiei). Ce-i determină pe aceşti oameni să calce în picioare orice regulă de bună cuviinţă, în condiţiile în care offline redevin persoane relativ paşnice si civilizate? "

VREAU SA SCRIU PENTRU ESQUIRE!

Lumea cam stie ca sunt 'teligent. Adica ma cam duce capul, in general. Culmea e ca si eu stiu. Am pus 2 din 5 la autoevaluare, asta din cauza pesimismului. Rares a schimbat la 3, ca e sef, na.
Intr-un final probabil tocmai faptul ca sunt exigent ma face sa ma evaluez foarte bine. Mereu las un spatiu generos cand vine vorba de potential. Atunci de ce mortii mei ma joc Chicken Invaders la 1 noaptea? Bine, ca am iesit si repede din joc, constientizand absurdul situatiei (am murit).
..ca sa nu fie nici o confuzie... Chicken Invaders 2, da?!

Prima Tv. Film erotic ieftin, din alea cu care umple serile Prima. O blonda (de ce e mereu blonda, nu inteleg) e investigata pentru niste crime. Vine detectivu, ea era in curu gol, il seduce, si-o pun, ăsta se indragosteste, etc. Mai mut eu posturile, revin mai incolo cand vad iar cururi goale, alt futai. Tipa si-o punea cu alt detectiv care incerca sa o santajeze; partea misto e ca o faceau in fata primului, care era indragostit, legat la spate.
Si m-a pus pe ganduri, sa mor de nu. Adica, nici n-as putea sa begin to imagine ce si cate mi-ar trece prin cap daca as fortat de fata pe care o iubesc (supposedly) sa privesc o partida de sex cu altul. Dar, de dragul exercitiului, o fac acum.
L-as bate, asta e clar. I-as da borsul si l-as lasa aproape mort. Ei nu i-as face, probabil, nimic fizic. Unii dintre voi au avut nenorocul sa ma vada cum rezolv situatii de conflict: I flee the crime scene. Pe mine chiar ma ajuta si chiar stând sa judec la rece nu cred ca e o solutie mai buna; sit down and talk? fuck that! Ar muri instant orice bruma de sentiment as avea pentru ea, n-ar mai ramane decat perspectiva unei bucati de carne cu ţâţe in fata mea. Poate intr-o zi voi avea si eu expresia asta de satisfactie pe fata...
Evident, nu va trebui niciodata sa fiu pus in situatia asta, pentru ca imaginatia e bogata, nu-i asa?

Am inspiratie, trebuie sa recunoasteti. Intr-o convorbire in care voiam sa trimit pupici pentru insanatosire (ntz) m-a traznit ideea. Era printr-un desen animat sau ceva de gen o fetita, mica de varsta, care statea la un stand, ghiseu, whatever, si vindea pupici. Anybody? Remember? 10 centi pe obraz si un dolar pe buze, sau mai mult, nu mai tin minte. Idee de afaceri, domle!
Exact ca vanzarea de limonada. La un stand pe strada sa stea fata sa vanda saruturi. 0,5 lei pupicul pe obraz. 1 leu sarut timid pe buze. 5 lei un sarut prelung si umed, 10 lei un mozol de 5 minute care sa te lase deshidratat. Ulterior serviciile se pot diversifica, 25 lei mozolul cu pipait prin zone - zone. Oferta speciala, 15 lei sarutul normal + un sarut pe inceputul sanilor, partea superioara. Nu vrei sa saruti sternul deci in mod evident fata va trebui sa fie macar mediu dotata.
Oare s-ar pune ca prostitutie? Se incadreaza la servicii sexuale? N-are Romania fata de asa ceva! Hmpf!

Doamne, cat de confuz sunt! Mi-e frica si sa iau in considerare posibilitatea de a iubi pe cineva. Ma surprind ingrozit cum judec superficial, zgarii la suprafata si plec pentru ca nu-mi convine ce gasesc. Ma dezgust si ma dezgusta tot.
Am vrut sa-mi oblojesc golul cu ceva asternut pe hartie, orice ar fi, orice mi-ar trece prin cap, numai sa nu o uit. Sunt convins ca fiecare isi priveste marea deceptie in dragoste ca o tragedie greceasca amplificata de o mie de ori, un teatru shakesperian modern dar foarte previzibil... pentru toti mai putin pentru tine. Eu nici nu stiu care mi-e marea deceptie in dragoste... mereu e cea curenta. Cred ca mi-am pierdut cate o doaga de fiecare data. Si nu mai am multe de rezerva. Rog frumos fetele pe care le-am iubit sa le aduca inapoi.
Credeam ca eu folosesc sarcasmul ca un instrument potrivit, o cheie franceza de dimensiuni variabile, reglabil in functie de persoana. Dar nu mi-am ascuns niciodata faptul ca mai si visez, sunt si (culmea!) romantic. Mi-a aratat Ela zilele trecute un text de-al meu publicat de cineva pe jurnaleonline.ro sau ceva de genul asta. Am recitit si m-am mirat ca nu mi s-a parut incredibil de corny-cheesy, ci chiar ma identific si acum. Am gasit o persoana foarte frumoasa, insa contradictorie. In spatele sarcasmului se ascunde o sensibilitate aproape izbitoare. Desigur, pentru mine ar fi trebuit sa fie mai usor de depistat, m-am ascuns si eu mult timp. Insa n-ar trebui sa se ascunda. Poate ca nici nu o face. Poate asteapta doar sa fie descoperita.
Ziceam de iubire. M-am agatat in atatea tampenii materiale ca am uitat cum e sa deschizi larg ochii si sa o vezi ca pe cea mai frumoasa persoana de pe pamant pe ea, cu toate defectele si complexele... asta chiar mi-a reusit, insa n-am reusit sa o privesc in ochi si sa ii transmit toata dragostea mea; as vrea sa fiu si eu iubit in felul in care am iubit, spuse egoistul. Ce prostie: cu siguranta am fost iubit. Poate inca mai sunt iubit. Poate sunt aproape de inima ei, poate sunt dragostea virtuala a cuiva, poate am topit zeci de inimi care nu au batut langa a mea. Sau poate una inca mai zvacneste cand citeste ce scriu. Chiar as vrea sa stiu... ador sinceritatea.
Eu voi fi sincer. Am iubit patru fete. Prima la 18 ani. Urmatoarea iubire a venit pe nepusa masa in anul doi de facultate si a durat mai mult decat am putut suporta, dumnezeule, nu puteam merge la cursuri, compuneam tampenii pe blog, am fost incredibil de penibil. Nu i-am spus.
Iubirea de la 21 de ani m-a luat pe nepusa masa si s-a naruit la fel de brusc, s-a spart ca o oglinda. Am privit obsesiv in cioburi si in lista de messenger pana am tampit. Sechele rau de tot.
Evident, ultima e cea mai adanca, pentru eu nu ma inchid treptat in mine, rana ramane mereu deschisa, tot ce trebuie sa faca fata e sa împlânte pumnalul in acelasi loc. Partea amuzanta e ca mi-am impus sa nu o mai iubesc acum mult timp :) Sper ca stie.
Nu am fost cu nici una din fetele pe care le-am iubit.

Insa am ramas perplex, fiind si un pic vulnerabil acum. Iata ce mi-a fost dat sa citesc:

ce cool esti...ai fost in vama...ca tare....ai si incercat sa dansezi cu o fata...ce tare esti....pacat ca fata nu a supravietuit...ce cool esti....pacat ca a fugit si trupa de pe scena...ce tare....ai dormit in masina....ca tare....esti cool man..

prietene de asta are autobuzul 2 locuri unu langa celalalt..pentru a putea sta 2 persoane...
Acum daca o sa circuli cu metroul si o sa stai intre 2 gagici...ce iti mai imaginezi...
Eu zic sa te limitezi la automatistele tale distruse...ce cool...ce tare...hint

de ce nu te-ai intors...??
pentru ca esti un las
cred ca se mai uita si la fata omului...si fata ta merita batul de la frigaruie...dar i se facu mila de tine...si ti-a dat-o pe aia cu mai multa arsura pe ea

Cum poti sa ignori astfel de om (pentru ca e acelasi idiot cu care am stat si in camera si care mi-a furat adidasii cand a plecat) ? Nu pot.

Incepusem sa compun versuri, texte, compuneri, aberatii, dar m-am oprit. Nu cred ca intereseaza pe cineva experienta personala si trairile mele, nu? Important e ce s-a intamplat!
Am plecat cu masina de vineri cu Daniel si am avut parte de companie placuta (m-a sfatuit in legatura cu Amsterdamul, sâc).
E a doua oara cand refac.... E foarte greu sa compun chestii inaltatoare despre weekend, nu ca n-as avea de unde, ci pt ca a fost super tare, la fel de tare ca weekendul cu Fatboy Slim!... si e greu de expus in cuvinte ce-as vrea sa zic (mai ales ca unele persoane nu-mi dau voie!)
Oamenii, in ordinea aparitiilor: Daniel, Lavinia (new), varu lu Daniel, Alexandra, Diana, Sorana fosta ASIA(µ), Gelu, Irina (almost new), Claudiu, Cretzu praf, Raluca (profa de SCR!!!!), Raluca, Ana, Didu (new).
Am platit la o singura masa 45 de lei (asa-mi trebuie), m-am ars pe faţă (slava Domnului ca nu si pe spate), am vazut ţâţe, am asistat la degradarea tinerei generatii care vine din urma (sick I tell you!), m-am plictisit de tricouri negre cu inscrisuri cu alb, prea destepte pentru secolul asta: "Nascut obosit" sau "Get a job" cu referire la blowjob; m-am ofticat ca Alex n-a avut timp si de mine si de faptul ca unii pur si simplu refuza sa trimita sms-uri; am baut ceva La Pirati, unde mi-a fost mereu nu-stiu-cum sa intru (acolo urla mereu heavy, metal, gothic, acolo sunt mereu pletosi cu tricouri rock si/sau geci de piele); la fel ca in postul de mai jos, La Canapele mi-a fost reamintit ca si Vama Veche e tot in Romania - servirea devine din ce in ce mai proasta - aici mi-au inotat doua muste in omleta (la propriu); un prieten a plecat cu autostopul pe la ora 3 din Vama si ala a facut accident; am abuzat de telefon ca niciodata, el saracul care e un gentil de oras care nu suna si nu e sunat; am imprumutat bani de iarba (adica am dat, nu am luat) si nu i-am mai primit inapoi - sa ma-nvat minte cu stonerii astia; i-am aratat Ralucai un tip in tricou roz pe care scria "De Puta Madre"... ah ce mult imi doresc si eu unul! - foarte multa lume acolo, de toate felurile, and i mean that; Folk You a fost misto, n-am stat mult dar a fost dragut; am descoperit cat de misto e sa te invete o tipa sa dansezi, mai ales Irina (desi cred ca mai mult am condus-o eu decat m-a condus ea pe mine); Diana tot nu stie sa danseze >:); am dormit o noapte in masina si a fost ok; iata si capodopera mea, mai jos:




M-am intors cu trenul, am facut 6,5 ore din care vreo 5 in picioare. But that's life :)

Nimic, niciodata, nu se imbunatateste. Te uiti in jur si parca speri ca lucrurile se amelioreaza, ne modernizam, scapam de antichitati si mentalitati. Dar nimic. Aceleasi intarzieri dintotdeauna in constructii - pasajul Basarab are 15 luni intarziere - aceleasi stiri cu exproprieri, terenuri revendicate, cazuri de coruptie nefinalizate; speri in zadar ca lumea nu se mai indobitoceste cu ziare ca Libertatea, Ring, Gsp, etc. Iti faci iluzii ca macar ziaristii, care se presupun a fi mai rasariti, isi dau seama sa nu mai caute scandaluri ca sa puna pe prima pagina... nimic.

In episodul de azi, cantina Conect din Pipera. Ar putea fi foarte bine orice cantina din zona, sunt la fel toate.
E posibil sa fie un talent de-al meu. Gasesc ceva, un loc, o activitate, etc, care sa mi se para cel putin decenta. La fel si Conect. Spre deosebire de fast-food-urile unde mancam la inceput sau cantina de la subsolul cladirii mele, era parfum. Mese misto, loc mare, mancare destul de variata, preturi.... eh, nu poti sa ceri de toate. Intr-o vreme mergeam foarte des. Odata ce-am inceput sa si muncesc serios, am dat-o pe mancare neregulata si neregulat. Am mai fost cam de 2 ori la 2-3 saptamani in ultima vreme. Si azi.
M-am asezat la coada si vad frigarui cu ochii impaienjeniti de foame (nici Cola n-a intrat azi). Inaintea mea ia un alt tip meniu. Atentie: cartofi prajiti cu frigarui, 15 lei. Asta se uita la farfurie si o refuza: Cum doamna, ati scumpit mancarea si imi dai si numai o frigaruie? Mie mi-a fost un pic rusine de ce zisese ala... oricum am comandat o portie. Proasta mi-a pus cea mai mica frigaruie posibila si pana m-am dezmeticit iesisem de la coada. Nu stiu de ce naibii nu m-am intors sa i-o trantesc in cap, futu-i gura ma-sii. Dupa ce ca au pus preturi obscene, au avut tupeul sa faca o presupusa campanie impotriva obezitatii la propriu: scumpesc mancarea si micsoreaza preturile... ca sa fie siguri ca nu mananci prea mult. Supe proaste, cartofi uscati si carne putina, orice fel ar fi. Da-le-as cu tava in cap!

Mi-e scarba, sincer. Mi-au stricat ziua. O sa scriu de weekendul frumos de la mare sa imi revin.